duminică, 20 februarie 2011

1/5

Inainte de a va povesti cum s-a ajuns aici trebuie mentionat de la ce a pornit totul :
Premisa : Cateva zile mai calduroase de iarna au fost de-ajuns sa ne scoata din case si sa ne trezeasca din amorteala. Cu soarele-n ochi nu am mai avut nicio scuza sa vegetam asa ca ne-am intalnit si am pus la cale maretul plan. Cu sediul in cafeneaua Salzburg, ne-am adunat şi am hotarat sa organizam 5 patrule de exploratori, urmand ca in fiecare weekend din saptamanile ce vor urma, sa facem cate o iesire “scout”. Fiecare patrula avea sa fie raspunzătoare de cate o activitate, trebuind sa o organizeze cum stie ea mai bine. Intalnirile aveau sa fie diferite, in fiecare din ele avand loc o orientare, un joc, o poveste, o chestie... orice. Entuziasm si nu prea, deoarece nimeni nu dorea sa inceapa, temandu-se sa nu o dea in bara. Totusi, dupa lungi discutii, patrula formata din Corina, Tica, Florin si Oana a decis sa sparga gheata si sa organizeze ea prima intalnire. Asadar....
In timpul saptamanii am primit un mail. Ni se spunea ca intalnirea din primul weekend va avea loc duminica la ora 14:00, in fata la McDonald’s. De acolo avea sa mergem pe platou la cetate. Ni se mai preciza sa aducem saci de rafie, coarda super groasa, vin fiert si sa ne imbracam sport pentru ca o sa facem mult efort fizic. Eh, cine sa-i creada pe cuvant?
Ajuns in fata la MD’s observ ca toti erau imbracati, cum s-ar zice prin sate, in “haine de duminica”. Eram singurul care avea pantaloni de trening si haine de schimb (fapt ce m-a bucurat foarte mult la sfarsit). Dupa ce s-a intregit formatia de exploratori, am purces spre zona de bataie. “Organizatorii” ne-au primit cu bratele deschise si cu un larg zambet pe fata ne-au spus ca suntem imbracati cam necorespunzator si ca o sa ne murdarim. Am constientizat lucrul acesta si am trecut la treaba. Pe fundalul iernatic, cu un aer ce suna in urechile noastre prevestind o zi de armata (poate si din glasul lui Tica ce dadea ordine de zor, dorind sa ne induca starea de spirit necesara), am inceput sa ne incalzim putin pentru ceea ce avea sa urmeze. Am fost pusi pe grupe si ni s-au prezentat probele la care trebuia sa luam parte. Desfasurandu-se sub forma unui concurs, a trebuit sa trecem prin diferite joculete ce necesitau in egala masura forta fizica, coordonare, munca in echipa si luciditate. Asadar : ne-am carat unul in spatele celuilalt, ne-am invartit de 20 de ori cu degetul in pamant si apoi am alergat spre punctul de control, ne-am rostogolit unul dupa altul, am sarit printre obstacole, am jucat steluta, ne-am incercat puterile cu celelalte echipe tragand de funie, intr-un cuvant, defapt doua, efort fizic. Dar foarte, foarte fain! Mie unul mi-a placut tot ce s-a intamplat acolo si, chiar daca nu am fost noi patrula castigatoare, joculetele s-au dovedit a fi foarte amuzante si captivante(se poate vedea si din fotografiile atasate mai jos).
Dar nu ne-am oprit aici. Patrula organizatoare a observat ca nu eram prea murdari si, ca sa-si respecte cuvantul dat mai inainte, a suplimentat activitatea cu niste jocuri de echipa. Am facut deci un sir indian prin care trebuia sa treaca pe rand cate un omulet printre picioarele noastre. Ajuns la capatul celalalt trebuia sa ne intindem la pamant iar el sa se rostogoleasca peste noi pana la celalalt capat. Logica? Nu. Distractie? “Maxim!” :). Spre final, scotand asul din maneca, patrula ne-a mai prezentat un joculet: polish. Impartiti in doua grupe trebuia sa ajungem in teritoriul advers fara sa iesim din terenul de joc. Daca eram prinsi de ceilalti puteam fi trasi si scosi afara din competitie. S-a dovedit a fi un joc foarte, foarte incitant, cu ceva scantei, dar extrem de amuzant(din nou, fotografiile de mai jos o sa ilustreze mai fidel cum au fost activitatile deoarece, nu-i asa, „o fotografie valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte” :P ).
Incantati, obositi si murdariti - asa eram la sfarsitul zilei. Ne-am strans lucrurile si, ca sa desavarsim o zi tipic cercetaseasca, ne-am retras la un ceai.
In concluzie: patrula din primul weekend a ridicat stafeta destul de sus. Saptamana urmatoare urmeaza echipa din care fac parte si eu (Natalia, Giugi, Gabitu, Bogdan). Sper si cred ca o sa pregatim ceva foarte tare! Se zvoneste ca oamenii de la mall pregatesc ceva peripetii, dar...nu se stie ;)) . Vedem sambata! Pana atunci, fiti gata oricand!

POZE :)

O zi faina,
Ozzy




















luni, 23 august 2010

Plecaram 10 spre bulgari …


Intre 15-25 iulie am participat la proiectul “Scouts -Artists –Friends”, proiect organizat de un grup de cercetasi bulgari, pe care i-am cunoscut cu un an in urma la un proiect organizat de noi in Romania si cu care am pastrat legatura. Proiectul, finantat prin Programul Tineret in Actiune s-a desfasurat sub forma unui camp cu ateliere de creatie. Pe langa Romania si Bulgaria au mai fost cercetasi din Bosnia si Herzegovina si Serbia.

Sa incep cu inceputul. Am plecat pe 14 iulie la 7:45 din Suceava (Corina, Natalia, Florin, Ina, Catalina, Catalin, Diana, Georgiana aka Giugi, Traian si Ana) si am ajuns pe 15 iulie dimineata pe la 6:30 in Sofia. Pe la 12:00 eram la cabana Gerginitza, in orasul Dolna Bania unde aveam sa ne petrecem urmatoarele 10 zile. Zona unde se afla cabana era izolata dar foarte frumoasa.

Prima zi a fost cea mai lunga (desi dupa ce am cunoscut oamenii ne doream ca ultima zi sa fie cea mai lunga ). A doua zi s-au impartit participantii pe echipe internationale, 5 echipe fiecare cu cate cel putin un participant din fiecare tara.

Intre atelierele de creatie au fost “Jeweller for a day” la care participantii au avut de facut bijuterii, un atelier de pictat de tricouri, atelier de sculptat in lut, un altul la care au trebuit sa lucreze un mozaic din seminte. Un alt atelier interesant a fost unul in care au trebuit sa faca scenete dupa faimoase povestiri precum Cenusareasa, Cei Trei Purcelusi, Hansel si Gratel dar in diferite stiluri (Balet, Opera, Hip-hop etc).

La fiecare doua zile am avut seara nationala a cate uneia dintre tarile participante, seri in care trebuia sa impartasim din traditii, obiceiuri si normal …bucatarie traditionala (cause that is what makes scouts happy ).

De asemenea fiecare tara a trebuit ca intr-una din zile sa pregateasca un atelier in care sa arate cum se confectioneaza un obiect/suvenir traditional. Noi am pregatit impreuna cu cercetasii bulgari atelier de facut martisoare iar inainte am discutat putin despre originea acestui obicei in ambele tari si despre asemanarile si deosebirile modului in care se utilizeaza acesta in Romania si Bulgaria.

Intre altele am urcat si pe Vf Musala, cel mai inalt varf din muntii Balcanici – 2925 m. Ghidul nostru pe munte a fost un domn cu numele sau Mitko care detine recordul la viteza cu care a urcat pe varf de la cabana situata undeva la 1830 m pana la 2925m, facand dansul doar 45 de minute. Traseul a fost atat de frumos incat Giugi a reusit sa faca vreo 600 de poze intr-un interval de vreo 4 ore .

Norocosi din fire am prins si un festival local, Festivalul Zmeurei care s-a desfasurat in fata cabanei unde eram noi cazati. Parte din festival erau o serie de concursuri la care multi dintre participantii la proiectul nostru s-au inscris si au castigat si premii J. A aparut apoi si articol in ziarul local si erau felicitati catsigatorii printre care Traian si Catalin J …Made their day.

In ultima zi am vizitat si Manastirea Rila, cea mai mare manastire ortodoxa din Est.

A fost inca un camp in care am cunoscut oameni foarte faini, am schimbat impresii, am invatat cateva cuvine de-ale lor si ei de-ale noastre si nu in ultimul rand a fost inca un camp in care ne-am facut niste prieteni cu care speram sa tinem legatura si sa ii mai intalnim macar pentru cateva ore .


Ana, Corina, Natalia, Catalin, Catalina, Giugi, Diana, Traian, Florin, Ina













luni, 3 mai 2010

Cu si despre lideri :)

Zilele de 1-2 mai 2010 au fost zile importante pentru cercetasii Suceveni, pentru ca dupa 3 ani, s-a intamplat din nou la Suceava un stagiu de "Initiere in cercetasie" pentru noi lideri.
2 zile, cu mic, cu mare, adunati la Inspectoratul Judetean de Politie nu pentru ca am fi incalcat legea, ci pentru ca ei au fost atat de draguti incat sa ne ofere locatia de desfasurare a stagiului, am invatat, ne-am jucat, am strigat, am inventat si cel mai important, am cantat. Ce anume?
Ei bine, daca tot era vorba de lideri, asa cum sunt ei, buni si mai nebuni, s-a pus mana de la mana si s-au inventat cantece de jale si de petrecere despre ei. Cu si despre lideri, ca-s ai nostri, chiar de ne place sau nu :).

Miorita Liderita

Foicica de mahon
Fost-am lider de planton
Aoleu si vai de mine
Nu ne-am inteles prea bine
Dezorganizati eram, caci mancare nu aveam...

Ei vor spirit diplomat,
Noi la cearta ne-am luat,
De vorbit nu prea vorbeam,
Nu glumeam, caci nu puteam.

Maleabil de eram
Lucruri practice faceam.
Eu la corturi foc am dat
Si din camp am si plecat.



Imn petrecaret

Ce bine azi ne-am pricopsit
Eu cercetas am devenit
Iubesc natura si-mi place sa rad!
Vorbesc cu toti nestingherit
De sarcini bine ma achit
Si lupisorii m-ajuta-n orice drum- bis

Invata strictul necesar
In viata bine-i asadar
Sa fii prieten cat mai bun cu toti
Si lumea mai buna s-o faci
Cu toata lumea s-o imparti
Te asteptam sa vii la cercetasi- bis

miercuri, 29 iulie 2009

Primul dictionar international on-line de superstitii creat de… tineri cercetasi!








Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei”, Filiala Suceava prezinta proiectul de schimb intercultural de tineri “Black Cat International” care isi propune realizarea primului dictionar on-line de supersitii internationale.




V-ati intrebat uneori de ce va uitat urat la o pisica neagra care va taie calea, sau de ce, odata iesiti din casa, nu va mai intoarceti nici in ruptul capului dupa umbrela uitata, desi s-au anuntat ploi torentiale pentru ziua respectiva? 40 de tineri cercetasi cu varste cuprinse intre 15 si 25 de ani proveniti din 4 tari europene, s-au hotarat sa investigheze traditiile si obiceiurile tarilor lor pentru a crea primul dictionar on-line de superstitii. Ei vor lucra impreuna, in cadrul unui schimb intercultural de tineri, organizat de Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei”, Filiala Suceava si finantat prin programul Tineret in Actiune, ce va avea loc in perioada 1-11 august la tabara de copii Salatruc din judetul Bacau, la gasirea de superstitii specifice fiecarei tari participante, dar si la identificarea celor comune, pentru a realiza, pe langa dictionarul on-line, o harta a conexiunilor culturale intre Romania, Polonia, Bulgaria si Franta.




Proiectul are si un aspect social, doi membri ai fiecarei echipe provenind din familii cu dificultati financiare, participarea lor la proiect fiind finantata integral. Acest aspect urmareste includerea sociala a tinerilor cu o situatie materiala mai putin buna prin apartenenta lor la echipe in care toti membrii sunt tratati in acelasi mod, dispunand de aceleasi conditii de viata.




Tema schimbului de tineri este incurajarea redescoperirii propriei culturi si a localizarii acesteia in context european de catre tineri din cinci tari europene, prin mijloace cat mai interesante si apropiate stilului lor de viata, folosind ca si instrument superstitiile.




Obiectivele principale ale proiectului “Black Cat International” sunt focalizate pe implicarea celor 40 de tineri in:
-descoperirea originii si explicatiilor superstitiilor atat din tarile de orgine a participantilor cat si din alte tari europene
-eliminarea diferentelor de ordin social prin locuirea timp de 11 zile in aceleasi conditii, cu aceleasi facilitati si probleme
-activitati care sa-i ajute sa constientizeze apartenenta lor la o societate si un mediu multicultural- Uniunea Europeana
-folosirea internetului ca si mijloc de comunicare si promovare a ideilor si a muncii depuse de tineri
-folosirea mijloacelor non-formale de educatie pentru acumularea de noi cunostinte
-demontarea stereotipurilor despre alte culturi prin contactul direct cu acestea.




Schimbul intercultural de tineri “Black Cat International” este al doilea proiect de acest fel organizat de Organizatia Nationala “Cercetasii Romaniei”, Filiala Suceava, cu ajutorul fondurilor europene provenite din programul Tineret in Actiune.

luni, 27 aprilie 2009

În fiecare zi e “Ziua Pământului”

Curaj, ambiţie, dorinţă, prietenie şi extaz. Acestea sunt cuvintele care ar putea rezuma întreaga activitate de la Putna a cercetaşilor suceveni, care au sarbatorit, cu câteva zile întârziere, Ziua Pământului printr-o acţiune ecologică. De ce tocmai ele? Păi, dacă ar fi să le luăm în parte am putea spune câte un lucru despre fiecare.
Curaj, pentru ca am avut puterea să ne trezim la o oră mai mult decât matinală, adica 4:00 a.m., asta ca să ajungem la Putna cât mai devreme pentru a pune în aplicare planul stabilit. Am vrut să plantăm puieţi şi totodată să învăţăm despre beneficiile conservării unei păduri şi urmările defrişării ei. Cu această ocazie am celebrat şi “Ziua Pământului” ce a avut loc pe data de 22 aprilie, un adevărat cercetaş mergând însă pe ideea că fiecare zi ar trebui dedicată Pământului.
Ambiţie, deoarece planul deşi a fost unul spontan, organizat în mai puţin de 2 săptămâni, a reuşit să fie îmbrăţişat de mai bine de 60 de cercetaşi care, cu mic, cu mare şi-au făcut apariţia în gara de la Burdujeni, pregăţiti pentru cele ce aveau să urmeze.Drumul până la destinaţie a fost un bun mijloc de a ne mai cunoaşte, pentru că în centrul local tocmai ni s-au alăturat alţi copii “molipsiţi” de spiritul nostru cercetăşesc, lucru ce nu poate decât să ne bucure.
Dorinţa, cu care ne-am echipat încă de la plecare, ne-a ajutat să trecem de orice obstacol nelăsându-ne intimidaţi de dealul pe care trebuia să-l urcăm. Cei de la Ocolul Silvic ne-au fost alături şi ne-au pus la dispoziţie uneltele şi restul materialelor necesare. Munca lor nu s-a oprit aici, aceştia arătându-ne fiecăruia cum trebuie plantat un puiet, pentru a rezista în timp. De asemenea inginerii silvici ne-au mai explicat cât de important este sa protejăm natura şi să ajutăm la regenerarea resurselor naturale pe care tot noi le consumăm.
Prietenia a fost cea care ne-a unit şi ne-a dat încă o lecţie preţioasă legată de munca în echipă. Ne-am organizat în grupe de câte doi-trei copii şi am început să plantăm copaceii pe principiul “unul sapă, altul plantează, apoi schimbăm”. Timpul a trecut foarte uşor, vremea ţinând cu noi, îndatorată fiind parcă să ne “sponsorizeze” şi ea activitatea. Astfel, la sfârşitul plantării, am fost bucuroşi să aflăm ca am îmbogăţit dealul de langă mănăstirea Putna cu aproximativ încă 400 de puieţi. La coborâre, fiind pregătiţi de acasă cu saci menajeri, n-am putut să trecem indiferenţi pe lângă gunoaiele aruncate de alţii prin pădure, aşa că am ecologizat traseul ce ducea spre ocolul silvic, strângând mai bine de 10 saci de gunoi.
Extaz, deoarece acţiunea creată în parteneriat cu Ocolul Silvic Putna şi învăţătura desprinsă din ea ne-a reîncărcat cu energie pentru o partida de jocuri cercetaşeşti pline de viaţă şi umor, aşa cum ne plac nouă. După ce ne-am relaxat, am profitat de faptul ca eram acolo şi am vizitat mănăstirea Putna, unde am primit o veritabilă lecţie de istorie din partea ghidului in ceea ce priveşte viaţa şi ctitoriile lui Ştefan cel Mare, apoi am mers şi la Schitul lui Danil Sihastru unde ne-am oprit pentru câteva minute să vedem locaşul călugărului.
La final, mulţumiţi de ieşirea gustată din plin, ne-am îndreptat spre gară cu gândul la cele învăţate şi ne-am reamintit că viitorul depinde, ce-i drept într-o mică parte, de acţiunile noastre de voluntariat. Sperăm ca aceste cuvinte şi mesajul faptelor noastre să îşi aibă ecoul în urechile altor tineri dornici de a lăsa lumea un pic mai bună decât au găsit-o.

CERCETAŞI !!!
























GATA ORICÂND !!!

Belţic Cezar-Bogdan
temerar
O.N.C.R. FILIALA SUCEAVA













joi, 12 martie 2009

Cercetasii intind o mana de ajutor batranilor din Bogdanesti

O zi senină şi plină de entuziasm anunţă o nouă acţiune a cercetaşilor din Suceava. Cu mic, cu mare ne adunăm în curtea şcolii Miron Costin pentru a pregăti evenimentul. Ne-am propus să mergem la azilul de bătrâni din Bogdăneşti pentru a le face o mică surpriză.Vrem să redescopere şi ei spiritul Crăciunului, aşa că, încărcaţi cu diferite produse alimentare şi multă voie buna pornim la drum.Nu suntem singuri, Inspectoratul Judetean de Politie Suceava (IPJ) a fost surprins in mod placut de idee si ne-a intins o mana de ajutor, asigurandu-ne transportul. Nerăbdători fiind, pare că distanţa de la Suceava până la azil este imensă, dar lucrul acesta nu ne întristează, ci ne dă prilejul de a repeta colindele cu care îi vom încânta pe cei bătrâni.Glasul lupişorilor răsună peste tot. Imaginaţia liderilor a găsit nişte versuri care să personalizeze un colind, rugându-l pe Moş Crăciun să aibă grijă şi de cei pe care avea să îi vizitam. Apoi, temerarii completează partea a doua a repetiţiei, cântecele lor reflectând mesajul sfânt al Crăciunului.Astfel, cele 2 ore de mers cu maşina trec mai repede decât ne-am fi aşteptat, în următoarea clipa văzându-ne ajunşi în Bogdănesti, la azil.

Aici,coborâm toate cadourile aduse de noi şi intrăm în una din încăperile unde cei in vârstă îşi petrec viaţa. Întâmplarea face ca ei tocmai mâncau, însă lucrul acesta nu i-a deranjat, fiind extrem de bucuroşi să primească musafiri. Chipurile lor arătau cruda trecere a anilor, care şi-a lasat amprenta în mod vizibil. Şi totuşi, nu erau supăraţi. Aveau puterea să ne zâmbească. În scurt timp, cel ce avea grijă de ei, părintele satului, a venit şi am putut să începem micul program pregătit.

În timp ce le cântam, bătrânii şi-au amintit cu drag de apropiaţii lor, de nepoţi şi chiar de copii. Era ceva firesc, un moment deosebit petrecut alăuri de nişte oameni care şi-au găsit liniştea într-un azil destul de izolat de restul lumii. După ce am terminat colindele noastre, le-am făcut loc şi cercetaşilor din Vama care au pregătit şi ei câteva melodii şi un scurt joc popular. Apoi, a venit rândul să împărţim cadourile. O mobilizare de moment şi cercetaşii reusesc să ducă la îndeplinire ce şi-au propus: să umple sufletul bătrânilor cu bucurie, pace şi speranţa pentru un viitor puţin mai bun.Nu mai doream nimic, adevărata recunoştiinţă a oamenilor de la azil ne era suficientă.

O ultimă privire şi ne-am urcat în maşină pentru a porni spre casa.Un gând fericit îşi găsea loc printre noi. Eram mulţumiţi că am reuşit, într-un timp foarte scurt să ne mobilizăm şi, cu ajutorul Inspectoratului Judetean de Politie Suceava, să facem încă o faptă bună demnă de spiritul adevărat al cercetăşiei ce îl purtăm pretutindeni.

Nu dorim decât sănătate şi putere pentru a putea continua şirul de acţiuni utile şi în anul în care am intrat, mărind pe zi ce trece numărul de zâmbete de pe fetele oamenilor împovăraţi.

"Să încercăm să lăsăm lumea aceasta un pic mai bună decât am găsit-o!"-Baden Powell, fondatorul cercetăşiei

Belţic Bogdan(Ozzy)

miercuri, 4 martie 2009

22 februarie

Ce înseamnă să fii cercetaş...



22 februarie-ziua cercetăşiei


În fiecare an, pe 22 februarie, cercetaşii din întreaga lume sărbătoresc Ziua Mondială a Cercetăşiei deoarece această zi reprezintă data de naştere a fondatorului sistemului de educaţie cercetăşeasca şi a Mişcării Mondiale a Cercetaşilor, lordul Robert Baden-Powell.
Cu ocazia acestei zile, noi, cercetaşii suceveni, am sărbătorit ziua noastră în sala de consiliu a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava asa cum stim noi mai bine, prin joc, cantec, expozitie de fotografie si esarfe si multe multe amintiri din anul ce a trecut.

Numarul mare de persoane doritoare sa asiste la „petrecerea” noastra ne-a uimit pana si pe noi, care nu ne-am lasat mai prejos si ne-am adunat intr-un numar de aproximativ 120 de cercetasi din Suceava, Zamostea, Liteni si Radauti.

Cu mic cu mare ...





Programul a început cu un cântec pregătit de temerari, alături de lidera lor, Gabriela Apetrea. Momentele folk susţinute de aceştia au fost savurate de toată lumea, indiferent de vârsta. Am reuşit să aflăm şi părerea unui temerar, Ozzie (băiatul cu chitara J .)


Ce părere ai despre ziua de 22 februarie, ziua Cercetaşior?
Ozzie: Ziua de 22 Februarie a fost o zi specifică nouă, cercetaşilor, în care am celebrat 102 ani de la moartea lordului Baden Powell,fondatorul cercetăşiei. Cu această ocazie am încercat să arătăm publicului ce facem noi, ce
fel de activităţi desfasuram şi care este scopul nostru.
Cum ţi s-a părut activitatea, în special scenetele ?
Temerar al Centrului Local, Ozzie: Scenetele au fost amuzante şi cred că au atras spectatorii datorită temelor diferite pe care le-am abordat. Cea mai interesanta mi s-a părut cea a exploratorilor deoarece a transmis un mesaj legat de protejarea mediului înconjurător. De asemenea, recitalul folk a continuat ideea zilei de 22 februarie, transmiţând o parte din spiritul cercetăşesc în sufletele celor prezenţi. Nici lupişorii nu s-au lăsat mai prejos, sceneta lor stârnind multe zâmbete în rândul celor mici chiar şi al adulţilor.
Ne poţi spune ce înseamnă cercetăşia pentru tine ?
Cercetăşia înseamnă, pentru mine, o experienţă de viaţa, un alt mod de a vedea lucrurile şi totodată un mijloc de relaxare. Prin activităţile făcute am căpătat o nouă mentalitate şi am învăţat să lucrez în echipă.”
Şi noi suntem de acord cu el.
Apoi, liderul nostru, Sinziana Râşca, ne-a vorbit despre importanţa zilei de 22 februarie şi de ce ne-am adunat cu toţii in acel loc.
Ca lideră, ce părere ai despre 22 februarie?
Sinziana: Cred că a fost cea mai bine organizată activitate de acest gen care s-a făcut până acum. A fost făcută cu profesionalism chiar, cred eu. Am avut mare noroc să-i avem ca parteneri pe cei de la IJP care ne-au oferit sala.
Ţi-a plăcut cum a decurs tot acest program ?Şi ce anume ?
Sinziana: M-au impresionat foarte plăcut lupişorii. Şi-au făcut costume, şi piesa a fost regizată chiar de ei. Piesa de la exploratori a fost simpatică, dar ar fi trebuit să fie puţin mai lucrată şi la temerari a fost interesant, dar aş fi apreciat puţin mai mult accent pus pe costume. În schimb momentele folk, nota 20+. Am avut cercetaşi din Zamostea, Liteni, Rădăuţi şi Suceava.
Poţi să-mi spui ceva şi despre parteneriatul cu poliţia??
Sinziana: Parteneriatul a fost incheiat acum un an, timp in care am desfasurat multe activităţi împreuna.
Îmi poţi da exemple ?
Sinziana: Ajutorarea sinistraţilor, campul de centru local de la Vatra Moldoviţei şi acţiunea "copii pentru copii" de donare de rechizite copiilor din familii sinistrate. De Crăciun au fost cu noi la azilul de bătrâni de la Bogdăneşti unde am donat haine, paturi, mâncare şi electrocasnice bătrânilor de acolo. Au fost şi la Vama când au fost cercetaşii din Suceava acolo.
Ce înseamnă pentru tine cercetăşia?
Sinziana: Pentru mine cercetăşia a fost o schimbare majoră în viaţă. A fost şansa mea să demonstrez că pot să fac mai mult decât şcoala şi că pot să dau şi ceva înapoi comunităţii din care fac parte. Pe lângă asta, pentru mine ONCR e ca o familie foarte mare. Când merg în alt oraş cu diferite treburi, chiar dacă am rude în oraşul respectiv prefer să apelez la cercetaşi. Mă simt mai
]ercaproape de ei. Dacă nu m-aş fi înscris la cercetaşi acum aproape 7 ani, nu ştiu unde aş fi fost acum... ”

Un alt moment impresionant a fost sceneta lupisorilor despre care lidera lor I, Adrobotoaei Elena, a afirmat:
Adrobotoaei Elena: Sceneta lupişorilor a fost o creaţie inedita a lor, eu am participat doar cu ceva indicaţii scenice şi cu îmbunătăţirea replicilor. S-au purtat normal, firesc, fără emoţii, ca la orice întâlnire, au cântat cântecul lor preferat " Bocancii mei", ce altă cale mai potrivita pentru ei de a sărbători cercetaşia ?J
Ce părere aveţi despre cum au decurs lucrurile de Ziua Cercetăşiei ?
Adrobotoaei Elena: Din punctul meu de vedere a fost mai reuşită decât mă aşteptam..
În numele tuturor lupişorilor ce înseamnă cercetăşia?
Adrobotoaei Elena: Au vorbit despre prietenii lor care îi ajută in dezvoltarea personală şi anume: Baghera - sportiva şi agila, Baloo - isteţ şi jucăuş (jocuri, jocuri, jocuri...),etc. ”







Lupisorii nostri

Nu trebuie sa uitam insa de sceneta exploratorilor. Acestia au pregatit un scurt teatru de papusi, un pamflet avnd ca personaje petul nebiodegradabil, cartonul, mereu nefericit de viata sa ca deseu si conserva, care nu se poate impaca cu gandul ca va
trebui sa traiasca 6000 de ani in natura. „Ea vrea sa fie reciclata si dusa inapoi pe raft".









Secventa din teatrul de papusi
Spre sfârşitul programului, Florin Senciuc, cel care a înfiinţat Centrul Local Suceava al Organizatiei Nationale Cercetasii Romaniei, a felicitat cercetasii suceveni pentru progresul facut de Centrul Local Suceava. Impresionat de numarul mare de cercetasi participanti la eveniment s-a declarat mandru de felul in care a fost continuata miscarea cercetaseasca in Suceava.









Florin Senciuc

Si cum nu puteam incheia decat in spiritul unei seri de camp, temerarii, lupisorii, liderii, exploratorii si toti cei prezenti, inclusiv inspectorii din politie :) si-au demonstrat calitatile vocale interpretand cantece de „dor de duca” :)


În final…


Cercetaaaaşi !!!!!!!!! …

Gata Oricand!







Sinziana Rasca

Spoială Florentina
Spoială Florin