Cand o voce puternica se aude strigand “Cercetasi!”, mii de alte voci trebuie sa raspunda “Gata oricand!”. Dar nu incet, nu cu tristete, nu in gand…ci cu toata fericirea amintirilor nicidecum uitate, intiparite nu doar in mintea ci in sufletul oricarui cercetas. Iar cand un zambet ca un crin abia inflorit se gaseste in fiecare copil mandru ca poarta o esarfa in locul inimii, atunci e 22 februarie.
Asa era si atunci, iar atunci nu era cu mult timp in urma. Fulgii cadeau, obrajii ne erau rosii, dar asta n-a impiedicat niciun zambet si nici ochii sa sclipeasca. Cum era ziua noastra si trebuia sa fie speciala..am purtat esarfele toata ziua. Privirile si curiozitatile colegilor nu incetau, dar am raspuns cu mandrie la orice intrebare.
,,Ce sunt cercetasii?” – Oameni gata oricand.
,,Ce cercetati?” - Suflete, natura, lumea.
,,Iti place la cercetasi?” – Nespus de mult!
Si astea au fost doar cateva din intrebari. Dar cand ziua aproape se terminase si grijile cotidiene erau lucruri la care nimeni nu se mai gandea, cercetasii s-au adunat. Erau atatea zambete si povesti incat nici cei mai inalti munti n-ar putea sa le ascunda. Dar putin mai tarziu s-a asternut linistea. O voce puternica trezeste chiar si sufletele celor mai melancolici:
- Cand majoritatea dintre voi nici nu existau, unui om i-a venit o idee : sa adune la un loc cat mai multe suflete frumoase si sa le puna sub emblema inflorita a cercetasilor....
Iar cuvinte ce poate pentru altii nu insemnau nimic, pentru noi deschideau porti spre trecut, iar in ochi ni se citea admiratia. "Ma uit la voi si nu-mi vine sa cred!" spune cu mandrie. Iar mandria se transmite si la noi o data cu sirul nesfarsit de amintiri. Fondatorul cercetasiei din Suceava ne vorbea calm, cu un tremur in glas ce purta nostalgie prin aer. Nu credeam ca au fost intampinate atatea eforturi si s-au intalnit atatea piedici in calea bocancilor cercetasesti pentru a ajunge unde suntem acum, nu credeam ! Pozele facute in acea zi ne-au bucurat. Erau toate acolo, toate visele, zambetele si sclipirile din ochi. Eram impacati cu noi insine, acolo, in propria familie.
Si ca de fiecare data, mi-era greu sa ma intorc acasa. Dar ningea alb, prea alb. Si fiecare fulg e o amintire, un foc de tabara, un cantec... sau eram chiar noi. Ce inseamna cercetasia pentru mine? Aproape tot ce am. Si va invit si pe voi sa spuneti ce inseamna cercetasia pentru voi ...
Gata oricand,
Alexandra
